Cum și-a protejat ursoaica-mamă puiul căzut în fosa septică de la Cota 1400 din Sinaia

Cum și-a protejat ursoaica-mamă puiul căzut în fosa septică de la Cota 1400 din Sinaia

Misiune dificilă, dar și emoționantă, pentru pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia, care au intervenit în această dimineață pentru salvarea ursoaicei căzute împreună cu un pui într-o fosă septică din Sinaia, cota 1400. Pompierii au constatat ca este vorba despre un urs (femelă) căzută într-o fosă septică, acoperită aproape complet de materiile din acesta, care ținea pe creștet puiul, în încercarea de a-l salva. Animalul era agitat, după cum au precizat pompierii. A fost solicitat și sprijinul Jandarmeriei Montane, care a asigurat zona astfel încât turiștii să fie în siguranță, iar lucrători din cadrul operatorului economic care administrează fondul cinegetic din zonă si-au adus și aceștia aportul pentru ca această operațiune să se încheie cu succes. Până la sosirea unui medic veterinar, pompierii au luat decizia de a coborî în fosă una dintre scările metalice din dotare, în încercarea de determina animalele să o folosească pentru a ieși. Ceea ce au și reușit, mai întâi fiind evacuată ursoaica, ulterior și puiul. În final, au fost îndreptați spre zona de pădure, pentru a reveni în habitatul lor. Potrivit Primăriei Sinaia, proprietarul fosei va fi sancționat, pentru că aceasta nu prezintă elemente de siguranță, practic oricine poate risca să cadă în groapa respectivă. 


Tipărire