Un pacient s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului Municipal Câmpina

Un pacient s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului Municipal Câmpina

O tragedie a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, la Spitalul Municipal Câmpina, unde un pacient s-a aruncat de la etaj. Bărbatul în vârstă de 55 de ani, era din comuna Șotrile. IPJ Prahova: ”La data de 21 iulie a.c., în jurul orei 2.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați prin apel 112 de către un reprezentant al unei unități medicale cu privire la faptul că un pacient s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unității în cauză. În baza sesizării, polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Șotrile. Ulterior, personalul medical a declarat decesul bărbatului, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei. Din primele verificări, nu au rezultat suspiciuni de comitere a vreunei infracțiuni contra vieții, cu intenție. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.


Tipărire