Un șofer băut, din comuna Dumbrava, prins circulând pe interzis, pe o stradă din Ploiești

Un șofer băut, din comuna Dumbrava, prins circulând pe interzis, pe o stradă din Ploiești

️Un bărbat din comuna Dumbrava s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis, după ce a fost prins la volanul unui autoturism în timp ce circula pe interzis pe una dintre străzile din zona Oborului din Ploiești, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Astfel, potrivit Poliției Prahova, în jurul orei 4.00, polițiștii Secției nr.1 de poliție Ploiești care se aflau pe strada Apelor, au observat pe strada Cornățel, paralelă cu Apelor, un autoturism ce se deplasa pe sensul de mers în care circulația este interzisă. Astfel, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului fiind oprit pe o stradă adiacentă. În urma controlului autoturismului, polițiștii au identificat persoana care se afla la volan, ca fiind un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Dumbrava. ”Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, precizează IPJ Prahova.


Tipărire