Un tânăr din Măgureni a fost arestat după ce a lovit un agent în sediul postului de poliție din localitate

Un tânăr din Măgureni a fost arestat după ce a lovit un agent în sediul postului de poliție din localitate

Un prahovean este cercetat pentru ultraj, după ce a lovit un polițist chiar la sediul poliției. Potrivit IPJ Prahova, în noaptea de 24 spre 25 iunie, în jurul orei 03.45, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Măgureni au fost sesizați în mod direct de către o femeie despre faptul că nu se mai înțelege cu fratele său care are un comportament recalcitrant cu ea. 

La scurt timp, la sediul postului de poliție, a venit și fratele femeii, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comună, acesta având un comportament violent, adresându-le polițiștilor cuvinte jignitoare. 

Pentru a-l potoli pe individ, inițial, polițistul a folosit spray-ul iritant lacrimogen, moment în care bărbatul a reacționat violent și l-a lovit pe polițist. 

Ulterior, echipajul de poliție l-a imobilizat și încătușat pe tânăr. 

Cu ocazia testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Astfel, în baza probatoriului administrat, față de tânărul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și ulterior aceea a arestării preventive pentru 30 de zile. 

În cauză, cercetările sunt continuate de unitatea de parchet competentă, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.


Tipărire