36 de polițiști nou-încadrați la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, precum și la Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, s-au antrenat, zilele trecute, în poligoanele de tragere, în cadrul unui modul de instruire în domeniul tragerii cu armamentul din dotare, organizat de polițiștii Serviciului Pregătire Profesională, alături de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova. ”După parcurgerea componentei teoretice a modulului și executarea unor exerciții demonstrative pentru deprinderea abilităților necesare pentru manipularea armamentul din dotare în condiții de siguranță, care s-a desfășurat la sediul Inspectoratului, activitatea de pregătire s-a mutat în poligonul Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, unde au executat mai multe ședințe de tragere. Pregătirea inițială şi continuă a poliţiştilor nou veniți este parte a măsurilor luate pentru asigurarea unui serviciu polițienesc de calitate pentru siguranța cetățenilor”, au transmis reprezentanții Poliției Prahova.
”Mascații” le-au dat lecții de tragere cu arma polițiștilor nou-încadrați în IPJ Prahova
