Garda de Coastă a Statelor Unite confirmă găsirea resturilor din submersibilul TITAN, pe fundul oceanului

Garda de Coastă a Statelor Unite confirmă găsirea resturilor din submersibilul TITAN, pe fundul oceanului

”Am găsit cinci bucăți din afara carcasei, apoi un câmp de resturi. Apoi am găsit o parte din coada submersibilului și, ulterior, alte resturi ale acestuia”, au relatat membri ai echipei de căutare a submersibilului Titan. Resturile arată că a fost o implozie a acestui submersibil, descoperit în apropierea epavei Titanicului, la circa 500 de metri. Submersibilul a pierdut contactul duminică dimineața cu nava sa de sprijin la aproximativ o oră și 45 de minute după ce ar fi trebuit să fie o coborâre de două ore, arată Reuters. Cele cinci persoane aflate la bord erau miliardarul și exploratorul britanic Hamish Harding, în vârstă de 58 de ani; magnatul pakistanez Shahzada Dawood, în vârstă de 48 de ani, și fiul său de 19 ani, Suleman, ambii cetățeni britanici; oceanograful francez și expertul în Titanic Paul-Henri Nargeolet (77 de ani), care vizitase epava de zeci de ori, dar și Stockton Rush, fondatorul american și directorul executiv al OceanGate, care pilota submersibilul.


Tipărire