Un tâlhar din Ploiești a fost arestat preventiv după ce a dat două lovituri într-o singură zi!

Un tâlhar din Ploiești a fost arestat preventiv după ce a dat două lovituri într-o singură zi!

Expresia ”tâlhar la drumul mare” revine în forță în Ploiești, după ce numărul infracțiunilor săvârșite în plină stradă a început să fie tot mai mare. În urmă cu două zile, un tânăr în vârstă de 33 de ani, din Ploiești, are reușit să dea două lovituri la numai câteva ore distanță! Prima victimă i-a căzut o femeie din Capitală, care se afla pe o bancă dintr-un parc din Ploiești. Femeia a rămas fără rucsacul pe care îl purta pe umăr, după ce tâlharul i l-a smuls și, ulterior, a fugit. Au fost anunțați polițiștii, care l-au identificat pe autorul faptei, acesta fiind dus la poliție pentru audieri. Acolo, potrivit IPJ Prahova, ”în urma controlului corporal, asupra bărbatului a fost găsită o borsetă în care se aflau două lanțuri din aur, din verificări stabilindu-se că unul dintre acestea fusese sustras de la gâtul unui bărbat, în cursul aceleiași zile, tot în municipiul Ploiești. În baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și, ulterior, la data de 11 iunie a.c., procurorul de serviciu a admis propunerea organelor de poliție și a sesizat Judecătoria Ploiești, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie în formă continuată”.


Tipărire