Casa Parohială și, parțial, corpul chiliilor de la Mănăstirea Turnu, situată în comuna Târgșoru Vechi, de lângă Ploiești, au fost afectate grav de incendiul care a izbucnit, în noaptea de luni spre marți, în incinta ansamblului mănăstiresc refăcut pe locul fostei mănăstiri ctitorite de Vlad Țepeș. Intervenția pompierilor militari a fost una dintre cele mai dificile din ultimii ani, trei ofițeri și 45 de subofițeri de la ISU Prahova au acționat cu șapte autospeciale de stingere, cu două autocisterne, două autoscări și alte. Flăcările au cuprins etajul 1 și acoperișul Casei Parohiale și, parțial, chiliile din apropiere, astfel că suprafața totală afectată de flăcări a ajuns la circa 600-800 de metri pătrați. De la ora 03:30 - când au fost anunțați pompierii de producerea incendiului - și până la ora 07:25, pompierii s-au luptat cu flăcările care se manifestau violent. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar pompierii lucrează pentru stabilirea cauzei care a condus la izbucnirea flăcărilor, potrivit reprezentantului în relația cu presa al ISU Prahova, Andreia Ursachi. (sursa imagini: ISU Prahova)
Așa arăta curtea Mănăstirii Turnu înainte de incendiul devastator (sursa foto: www.facebook.com/ManastireaTurnuPrahova):
