Marius Soare (53 de ani) este, începând de astăzi, cel de-al doilea subprefect al județului Prahova, post rămas vacant după retragerea lui Alexandru Vane din această funcție. Asemeni predecesorului său, finanțistul Marius Soare reprezintă PNL în echipa Instituției Prefectului Prahova și se alătură celor doi social-democrați Virgil Nanu și Emil Drăgănescu. Noul subprefect și-a desfășurat activitatea în sistemul finanțelor publice, atât în Garda Financiară, cât și în Direcția Finanțelor Publice, iar din anul 2017 și până în prezent a ocupat funcția de șef serviciu fiscal orășenesc la Serviciul Fiscal Orășenesc Băicoi.
Finanțistul Marius Soare, numit subprefect al Prahovei. Va face echipă cu prefectul Virgil Nanu și subprefectul Emil Drăgănescu
