Un scandal dintr-un supermarket ploieștean, cu spray-uri lacrimogene și cuțite, s-a terminat cu reținerea a trei persoane, doi bărbați și o femeie. Potrivit IPJ Prahova, marți, 25 aprilie, în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că în parcarea unui supermarket din oraș are loc un conflict între mai multe persoane.
”În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde nu au mai fost depistate persoanele implicate, din verificări, stabilindu-se faptul că pe fondul unor discuții mai vechi, între patru persoane, a izbucnit un conflict verbal care ulterior a degenerat, acestea agresându-se reciproc, folosind un spray iritant lacrimogen și un obiect tăietor-înțepător. În urma cercetărilor efectuate, la scurt timp, persoanele implicate au fost identificate, depistate și conduse la sediul unității de poliție în vederea audierii, fiind trei bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 29 de ani și o femeie în vârstă de 29 de ani, din municipiul Ploiești, respectiv din municipiul București. În urma altercației, doi dintre bărbați și femeia au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fără a rămâne internați”, informează Poliția Prahova.
Conform aceleiași surse, în baza probatoriului administrat, față de tânărul în vârstă de 26 de ani, din București, femeia în vârstă de 29 de ani, din Ploiești și un alt bărbat în vârstă de 29 de ani, tot din Ploiești, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive, polițiștii continuând cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.
