Un bărbat din comuna prahoveană Șirna s-a dus băut la Poliția Ploiești. Aflați de ce s-a ales cu dosar penal!

Un bărbat din comuna prahoveană Șirna s-a dus băut la Poliția Ploiești. Aflați de ce s-a ales cu dosar penal!

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna prahoveană Șirna, s-a ales cu dosar penal după ce s-a prezentat băut, joi, la prânz, în fața polițiștilor ploieșteni. Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 12.00, acesta a mers la sediul Poliției municipiului Ploiești și le-a spus agenților că in cursul dimineții a fost implicat într-un eveniment rutier pe strada Mihai Bravu din municipiu. ”Din verificări, s-a stabilit faptul că bărbatul, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, ar fi acroșat un autoturism care se afla staționat. Conform procedurii, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice”, informează IPJ Prahova.


Tipărire