Proprietarii de câini din Ploiești, atenționați de polițiști să respecte drepturile animalelor, dar și să prevină orice incident în spațiile publice

Proprietarii de câini din Ploiești, atenționați de polițiști să respecte drepturile animalelor, dar și să prevină orice incident în spațiile publice

Proprietarii de câini din Ploiești au fost atenționați de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor în privința obligațiilor ce le revin. În patru parcuri din municipiul Ploiești, polițiștii le-au atras atenția proprietarilor de animale să fie responsabili față de acestea, pentru a nu crea evenimente sau pagube și pentru a se bucura de beneficiile deținerii animalelor. ”Totodată, polițiștii Biroului pentru Siguranța Animalelor Prahova au recomandat tuturor posesorilor de câini să se preocupe de bunăstarea animalelor, de hrană, adăpost, starea de sănătate, precum și de supravegherea animalelor, astfel încât să prevină neplăcerile față de alte persoane. Din punct de vedere legal, proprietarii sau deținătorii temporari sunt obligați să ia toate măsurile pentru prevenirea atacului canin, nerespectarea acestui aspect putând fi sancționată contravențional, sau putând chiar întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni”, transmit reprezentanții IPJ Prahova.


Tipărire