Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pun în executare, miercuri dimineață, trei mandate de percheziție domiciliară la domiciliile, respectiv la punctul de lucru al unei societăți comerciale, pe raza județul Prahova și a municipiului București, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări pentru înșelăciune. Din cercetări, a reieșit faptul că în perioada octombrie 2022-ianuarie 2023, persoanele bănuite ar fi indus în eroare mai multe persoane din țară, prin livrarea unor colete ce conțineau obiecte care nu fuseseră comandate în prealabil de către destinatari, sumele de bani reprezentând contravaloarea acestora fiind încasate în sistem ramburs. În total, au fost livrate aproximativ 3.500 de colete, fiind încasată în sistem ramburs suma totală de 192.000 de lei. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
Percheziții în Prahova, la suspecți de înșelăciune cu mii de colete... necomandate de către destinatari!
