Un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Tulcea, s-a ales cu dosar penal după ce a vrut să-și recupereze autoturismul pe care îl dăduse la schimb unui tânăr din orașul prahovean Breaza. De altfel, polițiștii din Breaza au intrat pe fir după ce, pe 19 februarie, în jurul orei 00.15, au fost sesizați de către un tânăr din oraș că i-ar fi fost sustras autoturismul care se afla parcat în fața locuinței sale. Potrivit IPJ Prahova, în baza sesizării și a primelor verificări efectuate, autoturismul a fost dat în atenție pe raza stațiunii Sinaia, acesta fiind identificat și oprit, pentru control, de către polițiștii subunității Sinaia pe Drumul Național 1. ”La volan, a fost identificat un tânăr în vârstă de 27 de ani, din județul Tulcea, iar întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. Din verificări, s-a stabilit faptul că între cei doi a avut loc un schimb între autoturisme, și întrucât cel pe care l-a primit bărbatul de 27 de ani prezenta anumite defecțiuni, s-a deplasat la domiciliul tânărului sustrăgând autoturismul dat la schimb. În cauză, a fost întocmit un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt in scop de folosință și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice”, transmite Poliția Prahova.
Breaza/ Un tânăr și-a luat înapoi autoturismul dat la schimb! A fost prins beat, la volanul mașinii, pe raza orașului Sinaia
