Șase inculpați trimiși în judecată de DNA Ploiești, achitați anul trecut de judecători

Șase inculpați trimiși în judecată de DNA Ploiești, achitați anul trecut de judecători

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești a rămas, la finalul anului trecut, cu 179 de cauze nesoluționate, potrivit informațiilor din raportul oficial al DNA. În 132 dintre aceste dosare nesoluționate, a fost depăşit termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale, reprezentând o pondere de 73,74% din cauzele rămase în lucru, iar în 108 cauze nesoluţionate este depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare.
Numărul actelor de inculpare a rămas același celui din 2022, cu nouă rechizitorii și trei acorduri de recunoaștere a vinovăției, în toate cele 12 acte de sesizare a instanțelor de judecată s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 16 inculpaţi (14 persoane fizice şi 2 persoane juridice). În schimb, în 2021, prin același număr de sesizări ale instanțelor, s-a dispus trimiterea în judecată a 33 inculpaţi, dintre care 30 persoane fizice şi trei persoane juridice.
Pe de altă parte, conform aceleiași surse, în anul 2022 au existat patru hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus achitarea a șase inculpaţi, astfel că ponderea inculpaților achitați din totalul celor trimiși în judecată, conform indicatorului statistic stabilit de Consiliul Superior al Magistraturii, este de 43,75%. Tot anul trecut, s-a dispus condamnarea a șase inculpaţi prin șase hotărâri definitive. De remarcat că, în 2022, Serviciul Teritorial Ploieşti şi-a desfăşurat activitatea cu un număr de trei procurori din 7 posturi prevăzute în organigrama serviciului, astfel că reprezentanții DNA concluzionează că ”operativitatea soluţionării dosarelor a fost influenţată de cauze obiective, respectiv deficitul de procurori existent la nivelul Serviciului, volumul mediu fiind în medie de 76 cauze penale soluţionate pentru un procuror şi au rămas, în medie, 89 cauze în lucru pentru un procuror.


Tipărire