Tătaru, comuna scoasă de sub nămeți de ”trupa de intervenție” locală, condusă de cel mai tânăr edil prahovean!

Tătaru, comuna scoasă de sub nămeți de ”trupa de intervenție” locală, condusă de cel mai tânăr edil prahovean!

Tătaru, una dintre cele mai mici localități din Prahova, numără până în 900 de locuitori, care trăiesc în cele trei sate componente – Siliștea, Podgoria și Tătaru. Zilele trecute, ninsoarea care a căzut necontenit de vineri dimineață și până duminică le-a dat bătăi de cap atât oamenilor locului, dar și celor din administrația locală, condusă de cel mai tânăr primar din județ, Ionuț Popa (33 de ani).
Nămeți viscoliți de peste un metru, drumurile blocate, în primă fază, de ninsoarea care s-a așternut ca niciodată în ultimele ierni. Accesul către localitate a fost extrem de dificil, aproape imposibil, vineri dimineață, când zăpada se așternuse într-un strat gros... Însă nimic nu este imposibil de rezolvat dacă există dorința de a-ți ajuta semenii și măcar câteva persoane care să pună umărul pentru a le veni în ajutor membrilor comunității. Așa s-a întâmplat la Tătaru, micuța comună din zona de deal a Prahovei unde nimic nu s-ar fi putut face fără forța de mobilizare și voința edilului localității, un tânăr aflat la primul mandat, în care oamenii au avut încredere la alegerile din 2020 și l-au votat să administreze treburile locale.
Ionuț Popa, primar Tătaru: ”A început să ningă vineri dimineață, în jurul orei 3:00, și ninsoarea nu s-a mai oprit până duminică. Așa că vineri dimineață, pe la ora 8:00, drumul județean 102R, care asigură accesul în localitatea noastră, se afla sub un strat de circa 15-20 de centimetri de zăpadă. Am apelat la Instituția Prefectului și am prezentat situația dificilă în care ne aflam la momentul respectiv. Pe această cale, doresc să le mulțumesc atât domnului prefect Virgil Nanu, cât și domnului subprefect Emil Drăgănescu. Ne-au venit în ajutor pentru a se interveni cât mai repede pentru deszăpezirea drumului județean”. Primarul Ionuț Popa de la Tătaru a avut însă și prezența de spirit ca, înainte de codurile de vreme rea care fuseseră anunțate pentru zonele de deal și de munte din Prahova, să îi ajute pe cei de la firma de deszăpezire care are obligația să intervină și pe drumul județean 102R cu depozitarea de materiale antiderapante, să aibă rezerve la îndemână. Și s-a dovedit a fi o decizie bună.
În schimb, pe drumurile comunale și pe ulițele înguste ale celor trei sate, primarul, viceprimarul, polițiștii locali și persoanele în putere care iau ajutor social au fost... echipajele de intervenție pentru deszăpezirea localității. Din ”comandamentul de intervenție” au făcut parte, alături de cei care primesc ajutor social, primarul Ionuț Popa, viceprimarul Gheorghe Ciocîrdel, polițistul local Mădălina Pelmuș, angajatul contractual Dumitru Vasile, voluntarii Ionuț Iulian Dicu și Daniel Toma.

”Nu avem bani la buget pentru a ne permite să încheiem contract de deszăpezire. Dar, pentru că era necesar să găsim o soluție, în primăvara anului trecut am achiziționat o camionetă echipată cu lamă pentru deszăpezire, second-hand, că nu ne permitem un utilaj nou... Aceasta și-a dovedit din plin utilitatea zilele trecute, pentru că buldoexcavatorul pe care îl mai avem pentru deszăpezire nu ar fi putut intra pe străzile înguste, pe ulițele satelor. Așa, cu această camionetă cu lamă, am reușit să ajungem și la persoanele vârstnice din comună, să ne interesăm de soarta lor, în acele zile în care ninsoarea nu mai contenea și stratul de zăpadă depășea jumătate de metru!”, afirmă primarul din Tătaru. Și asta nu este tot. Din cauza căderilor masive de zăpadă, au fost și întreruperi în alimentarea cu energie electrică. Probabil fluctuațiile de energie electrică au provocat și problemele în alimentarea cu apă potabilă, după ce s-au ars niște siguranțe de la bazinul de apă. Și, pentru ca locuitorii din comună să nu rămână fără apă, s-a făcut cale de acces, prin zăpadă, către bazinul de apă, și pentru echipele de la Hidro Prahova.

Mulți dintre locuitorii comunei Tătaru sunt foarte mulțumiți de tânărul lor primar. ”De când mă știu, Tătaru nu a avut așa primar, să fie alături de oamenii neputincioși și de bătrânii satului”, este unul dintre mesajele de mulțumire de pe pagina de Facebook a Primăriei Tătaru, acolo unde edilul localității i-a ținut la curent pe cetățeni în legătură cu toate măsurile luate în zilele trecute, când iarna și-a intrat în drepturi pe ulițele satelor.
Concluzia: chiar dacă ești primar într-una dintre localitățile cu buget propriu limitat, dacă ai voință și respect pentru comunitatea care te-a ales, poți face minuni!


Tipărire