Intervenție de urgență în condiții extreme la Telega: un bătrân cu probleme medicale, transportat cu ATV-ul până la ambulanță

Intervenție de urgență în condiții extreme la Telega: un bătrân cu probleme medicale, transportat cu ATV-ul până la ambulanță

Un bătrân în vârstă de 78 de ani, din satul Buștenari, comuna Telega, a ajuns vineri după-amiază la spital după o intervenție deosebită, în cadrul căreia au colaborat echipajele Ambulanței, ale ISU Prahova, reprezentanți ai Instituției Prefectului (prefectul Virgil Nanu), dar și localnici care au sărit în ajutorul bărbatului bolnav, cu insuficiență respiratorie cronică și dependent de concentrator de oxigen. Pentru că drumul fusese blocat de arborii căzuți în urma viscolului din zonă, un echipaj medical de urgență cu o ambulanță 4×4 a ajuns la pacient cu ajutorul unei echipe a Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Pacientului i-a fost asigurat oxigenul necesar până la urcarea în ambulanță, la acțiune participând și un bărbat care trecea cu ATV-ul prin zona respectivă și care a venit în ajutor. În cele din urmă, bătrânul bolnav a fost transportat în siguranță către Spitalul Municipal Câmpina. Instituția Prefectului Prahova a mulțumit echipelor ISU Prahova care de-a lungul întregii zile au avut multiple intervenții din cauza fenomenelor meteo nefavorabile, dar și celorlalte instituții care odată cu activarea comandamentului de iarnă și-au făcut datoria, sprijinind reluarea bunului mers al activităților din județ, atât cât a permis situația în teren.


Tipărire