O femeie a ajuns la spital, miercuri dimineață, în urma unui accident produs pe DN1B Bucov, în apropierea Parcului Bucov. Potrivit primelor informații, furnizate de IPJ Prahova, o conducătoare auto în vârstă de 52 de ani care se deplasa cu un autoturism pe DN1B, în localitatea Bucov, a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 46 de ani, care se afla în traversarea părții carosabile. Conform martorilor, victima s-ar fi aflat pe trecerea pentru pietoni.
Atât conducătoarea auto cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Traficul rutier este dirijat de către polițiștii rutieri.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier. (sursa foto : Facebook /Info Trafic Prahova)
