Un tânăr de 18 ani a murit noaptea trecută, după ce autoturismul în care se afla a intrat într-un cap de pod, pe drumul dintre Fulga și Sălciile

Un tânăr de 18 ani a murit noaptea trecută, după ce autoturismul în care se afla a intrat într-un cap de pod, pe drumul dintre Fulga și Sălciile

Un tânăr de 18 ani a murit, noaptea trecută, după ce autoturismul în care se afla a intrat într-un cap de pod, pe drumul ce leagă comuna Fulga de Sălciile. Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 3.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au fost sesizați că pe DJ 100 C a avut loc un accident grav de circulație.

"Din primele verificări a reieșit faptul că un tânăr în vârstă de 22 de ani în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe DJ100C din direcţia de mers Fulga către Sălciile la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, unde a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma producerii accidentului a rezultat decesul unui pasager în vârstă de 18 ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice", informează IPJ Prahova.