Sinăian, cercetat de polițiști pentru furtul unui telefon mobil dintr-o cabină de probă

Sinăian, cercetat de polițiști pentru furtul unui telefon mobil dintr-o cabină de probă

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din orașul Sinaia, este cercetat de polițiști pentru furtul unui telefon mobil dintr-o cabină de probă aflată în incinta unui magazin din oraș. Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Sinaia au fost sesizați, joi după-amiază, de către o femeie că un bărbat i-ar fi luat telefonul mobil al soțului său dintr-o cabină de probă, ulterior individul părăsind magazinul. ”Din cercetări s-a stabilit faptul că, în jurul orei 15.30, apelanta, împreună cu soțul ei se aflau la cumpărături într-o societate comercială de pe raza stațiunii, iar în momentul în care bărbatul a probat două articole vestimentare, și-ar fi lăsat telefonul mobil pe scaunul din cabină. Cei doi au achitat contravaloarea produselor, ulterior părăsind societatea, moment în care au sesizat lipsa telefonului mobil pe care l-au căutat în respectiva cabină de probă, fără să îl mai găsească. În mai puțin de 30 de minute, polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat în vârstă de 57 de ani, din oraș, acesta predând persoanei vătămate telefonul mobil. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de însușirea bunului găsit”, informează IPJ Prahova. Pe de altă parte, însă, polițiștii prahoveni vă recomandă să manifestați o atenție sporită la bunurile pe care le aveți asupra dumneavoastră când sunteți în centrele comerciale aglomerate, și nu numai! Nu vă lăsați bunurile nesupravegheate și nu purtați geanta, rucsacul sau borseta deschise! Vă recomandăm să aveți o conduită preventivă pentru a nu fi victime ale infracțiunilor, transmit polițiștii.


Tipărire