Unele firme de consultanță fac bani grei din relația cu autoritățile publice naționale sau locale. Ministere, consilii județene, primării sau alte autorități publice încheie contracte - deseori prin atribuire directă, fără licitație - cu societăți de consultanță. Scopul parafării acestor contracte: cooptarea unor experți în urmărirea licitațiilor publice, întocmirea de caiete de sarcini, pentru consultanță juridică sau pur și simplu pentru supervizarea documentației pentru proiecte europene.
Unul dintre cele mai elocvente exemple este cel al Consiliului Județean Prahova, unde pare că funcționarii publici sunt puși pe linie moartă, iar locul acestora este luat de societăți de consultanță. Lucru care a luat o amploare deosebită în cursul anului 2022, când valoarea contractelor prin atribuire directă pentru servicii de consultanță s-a ridicat la circa 500.000 de euro.
O simplă căutare în SEAP, la capitolul ”Cumpărări directe”, arată că anul trecut, Consiliul Județean Prahova a achiziționat 487 de servicii, produse și altele prin acest sistem. Zeci dintre aceste servicii au vizat contracte de consultanță.
Lista contractelor de consultanță încheiate de Consiliul Județean Prahova, în ordine cronologică inversă, care apar în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, nu este deloc mică și poate fi vizualizată, de către cei ce au răbdarea necesară, în cele ce urmează. Și, separat, o societate de consultanță - PERCONS EU București - care a beneficiat de cele mai mari sume în urma acceptării ofertelor de către autoritatea contractantă - Consiliul Județean Prahova, inclusiv pentru ”consultanță” pentru achiziția de căsuțe din lemn. Conform datelor oficiale, publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, această societate apare în ultimele evidențe (aferente anului 2021), cu un ”număr mediu” de un singur angajat (foto jos). Dar verificările și alte constatări legale trebuie să le facă instituțiile abilitate, nu noi, care nu suntem în măsură să ne pronunțăm - și nici nu o facem - asupra modului de derulare a acestor contracte.
* Contracte de consultanță 2022
1) Pe 29 decembrie 2022 - achiziționarea, în condițiile legii, în anul 2023, a unor servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare pentru Județul Prahova și Consiliul Județean Prahova încheiat cu 270.000 de lei (respectiv 12 luni x22.500 de lei), cu o societate de avocatură din București;
2) Pe 27 decembrie 2022 - ”Având în vedere complexitatea achiziției privind atribuirea Contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate, la nivelul județului Prahova”, s-a considerat necesară achiziția de serivicii de elaborare documentatie de atribuire, cu o valoare de 124.000 de lei, cu S.C. WARP SERVICES PROVIDERS S.R.L. Brazi
3) Pe 20 decembrie 2022 - Servicii de accesare linii de finanțare în cadrul Componentei C1 Investiția I.1 aferente Programului Național de Redresare și Reziliență al României aferent depunerii cererii de finanțare pentru obiectivul de investiții “Extinderi rețele subterane in Municipiul Ploiești” - valoare 170.000 de lei, cu Wise Alternative SRL București (firmă care anterior a avut sediul social în municipiul Câmpina)
4) Pe 22 decembrie 2022, consultanta accesare linii de finanțare, cu S.C. EUCONS BIZ S.R.L. București, valoare 169.900,00 lei
5) Pe 24 noiembrie 2022 - servicii de consultanță în domeniul finanțării prin PNRR pentru ”Centre integrate de colectare separata prin aport voluntar destinate aglomerarilor urbane” cu S.C. FERERO STAR SRL S.R.L. Constanța 100.000 de lei
6) 29 noiembrie 2022 - Servicii de asistență în inginerie privind evaluarea tehnică a ofertelor depuse pentru atribuirea contractului: „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti (Construire Spital Județean Prahova)” - 100.320 de lei, cu Wise Alternative SRL București
7) 2 septembrie 2022 - Servicii de consultanță în vederea depunerii proiectelor aferente Programului de realizare a pistelor pentru biciclete, cu IFNCONS MEDIA S.R.L. București, valoare 135.000 de lei
8) 30 august 2022 - Servicii de Elaborare a studiului de oportunitate pentru stabilirea și fundamentarea soluțiilor optime de delegare a gestiunii serviciului public de transport de persoane în județul Prahova, cu S.C. WARP SERVICES PROVIDERS S.R.L. Brazi - valoare 105.000 de lei
9) Pe 6 iunie 2022 - SERVICII DE CONSULTANȚĂ PRIVIND RESTAURAREA /CONSERVAREA/ COSOLIDAREA/ REVITALIZAREA MONUMENTELOR ISTORICE - S.C. FACILITY INSTAL SRL S.R.L. IAȘI, valoare 128.000 de lei
10) Pe 8 iunie 2022 - Servicii de consultanță în domeniul achizițiilor-expert tehnic cooptat-în vederea atribuirii contractului de proiectare și execuție aferent obiectivului de investiții „Reabilitare rețele termice aferente SACET Ploiești, pentru creșterea eficientei energetice în alimentarea cu căldură urbană” EUCONS BIZ București - valoare 60.000 de lei
11) Pe 7 iunie 2022, tot cu S.C. EUCONS BIZ S.R.L. București - Servicii de consultanță și asistență tehnică de specialitate în construcții civile în vederea atribuirii contractului „Servicii de proiectare la nivel de proiect tehnic și execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții-Extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, județul Prahova” - valoare 55.000 de lei
12) În aceeași zi, 7 iunie 2022, servicii de consultanță și asistență tehnică de specialitate în construcții civile în vederea atribuirii contractului Proiectare, executie și dotare pentru realizarea și operaționalizarea spitalului modular în cadrul proiectului „Dotarea unităților sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Prahova cu infrastructura medicală de tip spital modular și echipamente medicale” - valoare 40.000 de lei, de asemenea cu S.C. EUCONS BIZ S.R.L.
13) Pe 23 mai 2022, Servicii de consultanță și reprezentare juridică exproprieri/transfer imobile în cadrul programului de reabilitare/modernizare DJ 102 I Valea Doftanei, cu un cabinet de avocatură, valoare 134.205 lei.
* PERCONS EU SRL București, 60.000 de lei pentru consultanță
pe achiziția de căsuțe din lemn!
Firma de consultanță PERCONS EU București merită o atenție specială, dat fiind că din septembrie 2021 și până în ianuarie 2023 (ultima achiziție directă pentru consultanță care apare în SEAP), a reușit să facă oferte (acceptate de Consiliul Județean Prahova) în valoare de aproape 640.000 de lei fără TVA.
Iată lista ofertelor depuse de această firmă în SEAP și acceptate de autoritatea județeană:
* Februarie 2022: Servicii de consultanță în domeniul achizițiilor — expert tehnic cooptat — în vederea evaluării ofertelor depuse pentru atribuirea serviciilor de pază a obiectivelor aflate în administrarea Consiliului Județean. Valoare 129.480 de lei;
* Februarie 2022 - Servicii de analiză şi condultanţă tehnică pentru proiectul „Modernizarea şi reabilitarea drumurilor judeţene identificate în Prioritatea 1 a Regiunii Sud Muntenia - traseul regional 2 - tronsonul Prahova - DJ 720 (km 15+500 - km 30+000) - 45.000 de lei;
* Noiembrie 2022 - Servicii de consultanță în domeniul achizitiilor cu expert tehnic. Valoare - 75.000 de lei;
* 16 decembrie 2022 Servicii de analiză/consultanţă tehnică în vederea evaluării ofertelor depuse pentru atribuirea acordului-cadru : „Furnizare căsuţe din lemn tip chioşc comercial” oferta acceptată, cu o valoare de 60.000 de lei;
* 19 decembrie 2022 - 100.000 de lei pentru Servicii de analiză tehnică/consultanță tehnică pentru procedura: ”Întreținere curentă a drumurilor județene pe timp de iarnă în județul Prahova”
* 22 octombrie 2021- 45.000 de lei pentru ”Servicii de expertizare a documentației în vederea atribuirii contractului de servicii pentru proiectul „Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseului Azuga - Bușteni - Gura Vitioarei, prin Accesibilizarea golului alpin Munții Baiului și a drumurilor județene DJ 102I, DJ 101T, DJ 102, DJ 100G” - EXPERT TEHNIC COOPTAT
* 9 septembrie 2021 - 87.360 de lei pentru Servicii de consultanță în domeniul achizițiilor — expert tehnic cooptat — în vederea evaluării ofertelor depuse pentru atriburea acordului-cadru: “Servicii și lucrări de întreținere și reparații a drumurilor, podurilor și anexelor acestora – Drumuri Județene”- 3 loturi
* Ianuarie 2023 - 100.000 de lei pentru evaluarea ofertelor din procedura de achiziție a proiectării și execuției centurii ocolitoare a orașului Mizil.
De precizat faptul că aproape toate firmele de consultanță menționate în acest articol au contracte nu numai cu CJ Prahova, ci și cu primării din întregul județ.