Peste 100 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiști, în perioada Sărbătorilor. Azi au loc peste 150 de percheziții, inclusiv în Prahova

Peste 100 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiști, în perioada Sărbătorilor. Azi au loc peste 150 de percheziții, inclusiv în Prahova

Peste 150 de percheziții au loc, miercuri dimineață, în întreaga țară, de către polițiștii Direcției Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase din cadrul I.G.P.R., la domiciliile unor persoane, sedii sociale și puncte de lucru ale societăților comerciale din București și județele Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Buzău, Brăila, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureș, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vaslui. Până în prezent, în cadrul unor acțiuni similare, au fost confiscate peste 100 de tone de articole pirotehnice.

Potrivit Poliției Române, acțiunea se desfășoară în contextul instrumentării unor dosare penale, în care se efectuează cercetări privind regimul materiilor explozive și pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Activitățile vizează identificarea și indisponibilizarea oricăror bunuri interzise la deținere, în special a articolelor pirotehnice care fac obiectul desfășurării de operațiuni fără drept, identificarea probelor și mijloacelor materiale de probă și tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile. Operațiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale. La percheziții participă polițiști din cadrul I.G.P.R. - Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Poliție Transporturi, Institutul Național de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și din cadrul D.G.P.M.B. și al inspectoratelor de poliție județene. De asemenea, în activități sunt angrenați și jandarmi.


Tipărire