Un bărbat din Poiana Câmpina a fost găsit spânzurat într-o pădure din localitate

Un bărbat din Poiana Câmpina a fost găsit spânzurat într-o pădure din localitate

Un bărbat din Poiana Câmpina și-a luat viața, chiar înaintea Crăciunului, trupul său fiind găsit într-o pădure de pe raza comunei. Marți seară, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați de către o femeie despre faptul că fratele său s-ar fi spânzurat într-o pădure din comuna Poiana Câmpina. 

"În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comună. 

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei. 

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", informează IPJ Prahova.


Tipărire