În Consiliul Justiție Afaceri Interne al UE s-a votat pentru aderarea Croației la spațiul Schengen, în timp ce România și Bulgaria - luate la pachet - nu au fost acceptate, cel puțin momentan. Împotriva intrării României și Bulgariei au votat reprezentanții Austriei și Olandei (care s-a declarat împotriva aderării Bulgariei). Reacțiile nu au întârziat să apară, inclusiv din partea politicienilor prahoveni. Imediat după votul din Consiliul JAI, președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, a transmis un mesaj privitor la această nouă respingere a României de la aderarea la Schengen: ”Este revoltătoare decizia din cadrul Consiliului JAI, în urma căreia românii sunt lăsați, din nou, în afara spațiului Schengen, din cauza reprezentanților Austriei. Deși România a îndeplinit condițiile tehnice de aderare, contrele atât de virulente ale Austriei mă dezgustă, cu atât mai mult cu cât România a sprijinit din plin companiile austriece în țara noastră! Partidul Social Democrat va face în continuare demersuri, prin reprezentanții săi din instituțiile Uniunii Europene, pentru ca România să intre cât mai curând în zona de liberă circulație a UE, așa cum s-a luptat și pentru aderarea la Uniunea Europeană și NATO! Românii nu sunt cetățeni de rangul doi în Uniune!”. Pe de altă parte, și Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, a reacționat la votul Austriei, considerând că ”guvernul de dreapta din Austria a ales astăzi să fie pe contrasens cu Uniunea Europeană”. ”România nu are nevoie de îngăduința Austriei! Noi vrem doar să fim tratați corect, cu respectul cuvenit oricărui alt stat european! Și vreau să mulțumesc în mod special familiei politice social-democrate europene care a înțeles eforturile României și ne-a susținut permanent. Ajutorul premierilor din cele mai importante state, ajutorul comisarilor europeni și al colegilor noștri de stânga din Europa până în ultima clipă a fost decisiv pentru ca România să se bucure de o asemenea susținere la nivel european. În același timp, dreapta europeană trebuie să își asume această situație, care creează o problemă uriașă Uniunii Europene însăși. Gestul cancelarului de dreapta austriac este și eșecul dreptei europene, care nu a fost în stare să gestioneze această situație. Toată Europa ne dă dreptate, știm că - de această dată - dreptatea este de partea României. Și trebuie să mergem până la capăt! România trebuie să meargă mai departe, să se ducă în Consiliul European de săptămâna viitoare”, a punctat Marcel Ciolacu, în mesajul său.
Ce ar însemna apartenența la spațiul Schengen? Primirea României în zona de liberă circulație a Europei ar însemna trecerea granițelor fără prezentarea actelor de identitate și fără opriri pentru control. Beneficiile ar fi atât pentru turism, cât și pentru comerț sau transporturi. (sursa foto: www.europanews.ro)