Vă mai amintiți alegerile locale din septembrie 2020? Când PNL - USR - PLUS s-au aliat pentru a detrona de la conducerea județului Prahova ”Ciuma Roșie”? Atunci a câștigat candidatul acestei alianțe electorale. Pe numele său Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, ales în această funcție în urma scrutinului din septembrie 2020, pare a ocupa doar onorific fotoliul de ”șef” al județului Prahova. Exceptând conferințele de presă de la începutul mandatului, când anunța cu surle și trâmbițe că va scădea numărul funcționarilor din Consiliul Județean Prahova (n.n. - ulterior a pierdut în instanță toate procesele intentate de angajați împotriva instituției pe care o conduce) și aparițiile ”care dau bine la presă”, adică sponsorizarea de la OMV Petrom pentru Spitalul Județean și contractul HIDRO PRAHOVA pentru modernizarea rețelei de apă și canalizare, liberalul Iulian Dumitrescu este foarte scump la vedere. Cine l-a văzut prin județ, printre oameni, pe Iulian Dumitrescu? Să ridice mâna și să spună clar unde și pentru ce. L-ați văzut pe Iulian Dumitrescu, semnatarul contractului pentru termoficarea Ploieștiului încheiat cu firma rezultată în urma licitației organizate de ADI Termo Prahova, în timpul celor TREI LUNI în care ploieștenii au stat fără apă caldă? L-ați văzut pe Iulian Dumitrescu la evenimentele oficiale din Prahova, exceptându-le pe cele enumerate mai sus? L-ați văzut la Ziua Națională a României, în fața Catedralei Sf. Ioan Botezătorul, din Ploiești? Vedem cu toții că la evenimentele din județ sunt prezenți aproape fără excepție doar cei doi vicepreședinți, ambii mai mult sau mai puțin subordonați lui Dumitrescu. Poate vă întrebați de ce acest articol? Pentru că au trecut doi ani de la alegerile din 2020, iar funcția de președinte al CJ Prahova a devenit, din păcate, una onorifică, dar plătită cu mulți bani publici.