Petardele și artificiile pot deveni adevărate pericole dacă sunt folosite de către copii și, în special, dacă acestea sunt achiziționate de la persoane neautorizate. Polițiștii prahoveni avertizează că părinții trebuie să-și protejeze copiii, să nu mai cumpere sau folosească petarde sau artificii care le pot pune viața în pericol, să-i supravegheze și să le și explice riscurile la care se expun! ”Multe dintre obiectele pirotehnice mici pot fi considerate foarte periculoase și vă pot răni sau chiar lăsa invalizi. Astfel de accidente au loc din păcate în fiecare an, în special sărbătorile de iarnă. Încercaţi să vă protejaţi copiii prin a nu mai cumpăra sau manevra petarde sau artificii care le pot pune viaţa în pericol”, transmit polițiștii prahoveni. De altfel, chiar de 1 Decembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat verificări la domiciliile a trei persoane din municipiul Ploiești, respectiv din comuna Târgșoru Vechi, care dețineau mai multe articole pirotehnice fără autorizație. Astfel, în urma celor două controale la domiciliile a doi bărbați cu vârstele de 25, respectiv 47 de ani au fost depistate 5 kilograme de articole pirotehnice, care au fost ridicate în vederea confiscării. Valoarea totală a acestora este de aproximativ 400 de lei. În cele două cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept", informează IPJ Prahova.