Peste o mie de persoane, cu mic, cu mare, s-au aflat în centrul Ploieștiului, pentru a lua parte la manifestările organizate de Ziua Națională a României. În ciuda temperaturilor scăzute și a ploii, în zona Catedralei s-au strâns ploieșteni care au purtat cocarde tricolore și drapelul țării. După depunerea de coroane în cinstea eroilor neamului, a avut loc parada militară, cu autospeciale ale Armatei, Jandarmeriei, Poliției Române, Poliției Locale, ISU Prahova, SRI, precum și tehnică de luptă. Ulterior, mulți dintre cei prezenți s-au așezat la cozi pentru câte una-două-trei porții de fasole cu cârnați și câte unul-două-trei pahare cu vin fiert. Cei mici s-au bucurat însă cel mai mult la vederea autospecialelor care au luat parte la parada militară, lângă care au avut ocazia să se fotografieze, după încheierea festivităților.