Un accident rutier a avut loc, marți seară, în jurul orei 21.00, în comuna Gherghița. Potrivit ISU Prahova, o femeie în vârstă de 55 ani a fost descarcerată și preluată de echipajul SMURD. Ulterior, victima a fost transportată la UPU Ploiești. IPJ Prahova transmite că accidentul a avut loc la intersecția DC 93 cu DJ 100B, între un autoturism condus de o femeie în vârstă de 55 de ani și un altul condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani. În urma impactului, autoturismul femeii s-a răsturnat, iar conducătoarea auto a suferit vătămări corporale fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Traficul rutier este dirijat.
Accident rutier în comuna Gherghița. În urma unei coliziuni, un autoturism s-a răsturnat
