Un autoturism a intrat într-o turmă de oi, pe DN1D, marți seară, în jurul orei 18.00. Potrivit primelor informații, furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Liviu Pipelea, în evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism în care se aflau două persoane, mașina intrând într-o turmă de 14 oi care se aflau pe partea carosabilă. La locul accidentului au fost mobilizate două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Urlați care s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Inițial, victimele au rămas blocate în vehicul, însă au reușit să iasă din mașină înainte de sosirea salvatorilor. În urma evaluării medicale, cele două victime au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare.
Potrivit IPJ Prahova, accidentul a avut loc la km 4+500, pe sensul Ciorani-Albești Paleologu, mașina surprinzând pe partea carosabila turma de oi care traversa drumul. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului, un bărbat în vârstă de 28 de ani și a pasagerei din autoturism, în vârstă de 24 ani, precum și decesul a 13 ovine. Traficul rutier este restricționat pe sensul de deplasare Albești-Ciorani. (foto ISU Prahova)