Jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au surprins în flagrant, la finalul săptămânii trecute, pe raza localității Cheia, două persoane care tăiau și sustrăgeau șase arbori, specia fag, din fondul forestier național, cu un volum total de aproximativ un metru cub, materialul lemnos fiind predat lucrătorului silvic prezent la fața locului. Celor două persoane în cauză le-au fost întocmite acte de sesizare a infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori din fondul forestier național. Pe timpul unei acțiuni preventive în zona localității Vâlcănești, jandarmii au depistat o persoană care transporta cu un vehicul, fără a deține aviz de însoțire, o cantitate de 0,5 metri cubi de material lemnos, specia fag, acesta fiind predat lucrătorului silvic prezent la fața locului. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei, pentru transportul cu orice mijloace de transport a materialului lemnos neînsoțit de documentele specifice de transport.