Șapte oferte depuse pentru SF-ul de 1,69 milioane de euro al spitalului modular de lângă actualul Județean

Șapte oferte depuse pentru SF-ul de 1,69 milioane de euro al spitalului modular de lângă actualul Județean

Joi, 3 noiembrie, s-au deschis ofertele depuse pentru studiul de fezabilitate al spitalului modular ce ar urma să fie construit la Ploiești, documentație estimată de Consiliul Județean Prahova, autoritatea contractantă, la 8,33 milioane de lei fără TVA, adică 1,69 milioane de euro. Dată fiind valoarea mare a contractului, ofertanții nu s-au lăsat așteptați, iar șapte dosare – un ofertant unic și șase asocieri de firme - au fost depuse până la termenul-limită. Potrivit datelor publicate în SEAP, au participat la deschiderea ofertelor ofertantul unic Tesseract Architecture; asocierea Bau Stark (Lider), Neroli General Solutions, S.C. ABC Development Aviation S.R.L., Chic Arhitectural Design; asocierea Rheinbrucke (Lider) - Linkstal Engineering S.R.L.; asocierea Iva Communications & Research (Lider),Vest Instal S.R.L.; asocierea 3TI Progetti Italia - Ingegneria Integrata S.P.A. (Lider),Yazgan Tasarim Mimarlik Inșaat Sanayi ve Ticaret Anonim Şirketi, We Project Engineering S.R.L.; asocierea Cubicon Invest (Lider), Mansart Corporate; asocierea Edificia Concept S.R.L. (Lider), InterTECH Design, Taller de Arquitectura Sanchez Horneros S.L.P. Data limită pentru evaluarea tehnică și a celei financiare este 20 ianuarie 2023.
Potrivit documentației, achiziția are ca obiectiv elaborarea studiilor de teren, a studiului geotehnic și alte studii specifice necesare pentru Studiul de Fezabilitate al Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Toate acestea ar trebui să fie gata în 75 de zile calendaristice de la ordinul de începere și după constituirea garanției de bună execuție.
În actuala procedură de achiziție se vorbește despre un spital modular, format din mai multe corpuri de clădire. ”Noul complex integrat de servicii de asistență medicală de urgență va cuprinde modulul clinic, modulul locuințe medici, modulul hotelier, zona de agrement”, iar la faza S.F. se vor întocmi, printre altele, potrivit documentelor din SICAP, estimări de cantități de lucrări și liste de echipamente pentru fiecare modul în parte, precum și pentru elaborarea altor studii de specialitate, studiul privind folosirea energiilor alternative, studiu acustic, studiu luminotehnic, studiu trafic etc.
Prima licitație pentru SF, lansată pe 10 februarie 2022, s-a anulat, fiind reluată ulterior, după refacerea temei de proiectare, cu specificații complet diferite de cele inițiale, din cadrul primei proceduri de achiziție. (sursa foto: tema de proiectare realizată de Know How Design and Construction)

 


Tipărire