Polițiștii prahoveni, într-o nouă acțiune în școlile prahovene: la ”Angels”, din Păulești

Polițiștii prahoveni, într-o nouă acțiune în școlile prahovene: la ”Angels”, din Păulești

Elevii Școlii Primare ”Angels” din Păulești au avut parte de o instruire ”ca la carte” pe teme rutiere din partea polițiștilor prahoveni. ”Cei mai tineri dintre participanții la trafic sunt și cei care, de multe ori, pot fi implicați în accidente rutiere, fie pe fondul neatenției manifestate în trafic, fie din cauza necunoașterii regulilor de circulație pe drumurile publice. Pentru a preveni astfel de situații, ieri, 31 octombrie a.c., colegii noștri de la Biroul Rutier, Biroul Siguranță Școlară dar și cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității s-au întâlnit cu 135 de micuți din cadrul Școlii Primare "Angels" din Păulești, unde au desfășurat o activitate informativ-preventivă, de educație rutieră. Cu ajutorul laboratorului mobil de educație rutieră, copiii prezenți au fost învățați cum să circule în siguranță ca pietoni, care este locul lor în autoturism și cum trebuie să fie asigurați în acesta, dar și cum și unde pot folosi bicicleta, rolele sau trotineta. Indiferent de vârsta participanților la trafic, regulile rutiere trebuie cunoscute și respectate întotdeauna, cu responsabilitate. Acest lucru poate face diferența în cazul unui eveniment rutier, salvând vieți. Micii pietoni au fost încântați de cele prezentate, totodată exprimându-și dorința ca și pe viitor să mai participe la astfel de activități alături de polițiști”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Mihaela Florescu.


Tipărire