Amendă de 3.000 de lei pentru incendiatorul de la Crucea Caraiman

Amendă de 3.000 de lei pentru incendiatorul de la Crucea Caraiman

Inconștiență fără limite! Câțiva turiști care se aflau în zona Crucii Caraiman, duminică, la prânz, au fost la un pas să producă un dezastru, din cauza unor artificii aprinse pe pajiște. Jandarmeria Prahova: "Astăzi, 30 octombrie, în jurul orei 12.00, jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au fost informați de către un ghid montan despre faptul că o persoană ce făcea parte dintr-un grup de turiști, a folosit o artificie pe pajiștea din apropierea Crucii Caraiman, aprizând iarba uscată din zonă. Din pricina curenților de aer și a vegetației uscate, focul s-a extins imediat, însă cu sprijinul persoanelor din grupul de turiști, acesta a fost stins într-un timp scurt, evitându-se propagarea incendiului în zona Crucii Caraiman.

Jandarmii montani au identificat persoana în cauză, aceasta fiind sancționată contravențional cu suma de 3000 lei pentru "arderea vegetației pajiștilor fără respectarea prevederilor legislației în vigoare", în conformitate cu "Ordonanța de Urgență nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente...". Orice început de incendiu pe care îl observaţi, vă rugăm să îl transmiteți în cel mai scurt timp jandarmilor montani sau la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112", au transmis reprezentanții IJJ Prahova. 

Sursa foto: Facebook/Gabriel Juganaru


Tipărire