Coliziune între două autoturisme, pe Șoseaua Nordului din Ploiești. O persoană a ajuns la spital

Coliziune între două autoturisme, pe Șoseaua Nordului din Ploiești. O persoană a ajuns la spital

O persoană a ajuns la spital, vineri seară, în urma unui accident rutier produs pe Șoseaua Nordului din Ploiești. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Liviu Pipelea, coliziunea s-a produs între două autoturisme, în care se aflau trei persoane. 

În urma acestui eveniment a rezultat o victimă, care a fost transportată la spital de echipajul SMURD care a intervenit la fața locului.

IPJ Prahova transmite că la volanul celor două autoturisme se aflau doi bărbați cu vârstele de 21, respectiv 77 de ani, iar în urma impactului, bărbatul în vârstă de 77 de ani a suferit vătămări corporale fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.(foto ISU Prahova) 


Tipărire