Un tânăr din Boldești-Scăeni s-a ales cu dosar penal după ce, băut fiind, a intrat cu autoturismul în două mașini parcate pe strada Andrei Mureșanu din Ploiești. Potrivit IPJ Prahova, joi seară, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești- Biroul Rutier au fost sesizați despre producerea accidentului pe strada Andrei Mureșanu. Din verificările polițiștilor veniți la fața locului a reieșit că bărbatul în vârstă de 31 de ani, din orașul Boldești Scăeni, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu două autoturisme care se aflau staționate pe partea dreaptă a sensului său de deplasare. În urma impactului, nu au rezultat victime, dar pentru că șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. (foto cu caracter ilustrativ)