Un incendiu de vegetație uscată a cuprins o zonă întinsă din comuna Gura Vadului, sat Tohani, marți seară. Acționează pentru localizarea flăcărilor 16 subofițeri și un ofițer, cu două autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă. În sprijinul serviciilor profesioniste de urgență, la această intervenție participă și primarul localității, împreună cu peste 10 localnici. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 50 ha. Intervenția este dificilă, fiind îngreunată din cauza vântului, a vegetației uscate înalte și a umidității scăzute. Intervenția este în dinamică, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Liviu Pipelea.