Se plimba cu buldoexcavatorul prin Ploiești, băut și fără niciun fel de permis!

Se plimba cu buldoexcavatorul prin Ploiești, băut și fără niciun fel de permis!
Image
Image

În noaptea de duminică spre luni, polițiștii din cadrul Secţiei Nr. 4 de Poliție Ploieşti au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Mihai Bravu, circulă un buldoexcavator al cărui conducător auto este posibil sub influenţa băuturilor alcoolice.

Polițiștii s-au deplasat în zonă, iar din cercetările efectuate a reieșit faptul că la volan se afla un bărbat de 46 de ani care emana halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,93mg/litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.