Societatea Servicii de Gospodărire Urbană, care administrează cimitirele din municipiul Ploiești, a anunțat, astăzi, că de marți, 11 octombrie și până pe 18 octombrie, capela Cimitirului Mihai Bravu intră în renovare și va fi, prin urmare, închisă pentru depunerea persoanelor decedate înainte de înhumare.
Reprezentanții SGU le solicită cetățenilor să meargă la alte capele pentru a depune persoanele decedate din familie, având în vedere că pot fi utilizate și capelele celorlalte cimitire din Ploiești - Bolovani, Eternitatea sau Viișoara.
Capela Cimitirului Mihai Bravu din Ploiești intră în renovare. Unde pot fi depuse trupurile neînsuflețite înainte de înhumare
