Reparațiile la CAF 2 de la CET Brazi abia acum încep! În revizie sunt și celelalte cazane ale centralei

Reparațiile la CAF 2 de la CET Brazi abia acum încep! În revizie sunt și celelalte cazane ale centralei

Deși președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a repetat în nenumărate rânduri, în ultima perioadă, că se poate da drumul la apa caldă ”de azi”, evidențele spun altceva. În cadrul ședinței Consiliului Local Ploiești desfășurată astăzi, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a afirmat că licitația pentru încheierea unui contract în vederea reparării cazanului de apă fierbinte (CAF) 2 de la CET Brazi încă nu a fost finalizată. Ceea ce era corect, la ora respectivă, pentru că prima ofertă depusă de firma de profil avea valoarea de 890.000 de lei, respinsă de Consiliul Județean. Însă, chiar în timpul întrunirii consilierilor locali ploieșteni, Consiliul Județean Prahova admitea a doua ofertă depusă de singura firmă capabilă (cel puțin din zona Prahovei) să facă reparații la aceste tipuri de cazane: Remero Fil SA Brazi. Astfel, pentru 800.000 de lei fără TVA, societatea respectivă va efectua următoarele lucrări (țineți-vă bine!), conform documentației publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice: ”Lucrări de înlocuire țevi ecran vatră cazan (645 m) și colectoare (2 buc x 6 m) , izolații termice grosime 100 mm- 125 mp, evacuare deșeuri materiale transport, montare/demontare schelă 50 mc, grunduire, confecție și montare 194 buc serpentine țeava 60 x3 mm, confectie si montare colectoare 273x12.5 mm -2 buc x 6 m, demontare si remontare manta metalica tabla 2 mm -1 00 mp,verificare periodica instalatie de alimentare cu gaz metan, schimbare regim de circulatie vara/iarna , verificare supape de siguranta (4 buc), spalare si suflare colectoare, asistenta tehnica la proba hidraulica de casa si CNCIR, taxe CNCIR, zidarie refractara 1mc, transport materiale la depozitul achizitorului 657 m teava, demontare/remontare suporti si sistem sustinere”. (în foto jos - detaliu din SICAP). În paralel, CJ Prahova a încheiat alte contracte cu aceeași societate din comuna Brazi pentru intervenții și la CAF 5 și CAF 6 (la ambele fiind nevoie și de expertize tehnice).

 


Tipărire