Unul dintre candidații la funcția de primar al comunei Puchenii Mari, Sorin Alexandru Constantin, se numără printre prahovenii care au donat plasmă convalescentă pentru a veni în ajutorul persoanelor infectate cu coronavirus, aflate în stare gravă. El însuși s-a îmbolnăvit de coronavirus și a trecut printr-o perioadă în care a făcut față virusului SARS Cov-2, decizând, după însănătoșire, să doneze plasma necesară bolnavilor infectați, care sunt pe patul de spital.
Georgeta Hanganu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Ploiești: "Nu am făcut nimănui campanie! Nu am nici o culoare politică! Dacă ar exista Partidul Omeniei cu siguranță aș fi membru de nădejde! Dar pentru că este sâmbătă, o zi liberă pe care am ales să o petrec alături de colegi, voi face o excepție și voi face și campanie electorala, domnului Sorin Constantin! Nu știu din ce partid face parte, nu știu exact unde candidează, nu știu cât este de gospodar, nu știu ce CV are! Dar știu un singur lucru: că ne-a căutat din proprie inițiativă ca să ajute! Știu că este cadru medical, că este un adevărat profesionist la Spitalul Județean de Urgență, știu că are anticorpi și ca a venit tot o fugă să doneze plasma! A fost o plăcere să petrecem împreună cu domnul Sorin Constantin timpul de derulare a plasmaferezei! Și a donat foarte bine plasmă prețioasă! Cred că ar trebui să votăm doar oameni generoși care sar mereu să ajute! Cred că ar trebui să votăm doar oameni dedicați comunității! Cred că ar trebui să votăm doar oameni care dovedesc generozitate și altruism! Cum îi recunoaștem pe aceștia?! După carnetul de donator!".
Sâmbătă, Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești a fost deschis - alături de alte centre din țară - pentru toți donatorii care au venit să ajute pacienții din spitale care au nevoie de sânge sau, în cazul celor infectați cu coronavirus, de plasmă convalescentă.