Un șeic din Kuweit, interesat de Universitatea ”Petrol-Gaze” din Ploiești

Un șeic din Kuweit, interesat de Universitatea ”Petrol-Gaze” din Ploiești

Ambasada României în Kuweit a informat reprezentanții Universității ”Petrol-Gaze” din Ploiești că, în cadrul unei întrevederi cu șeful Kuweit Petroleum Corporation, Șeicul Nawaf Saud Nasir Al-Sabah, (membru al familiei conducătoare Al-Sabah), acesta s-a interesat de programele de studii pe care UPG le poate pune la dispoziția studenților străini. ”Un alt sector de interes a fost cel al extracției și producției petrolului prin metode de recuperare a hidrocarburilor din zăcămintele mature sau greu accesibile. Având în vedere interesul exprimat de partea kuweitiană, astăzi, domnul Rector al U.P.G., prof.dr.ing.habil Dinu Florinel l-a primit la sediul U.P.G. pe Excelența Sa domnul Stănescu Mugurel Ioan, ambasadorul României în Kuweit. La întâlnire au mai participat cadre didactice de la Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor precum și directorul departamentului de Relații Internaționale. S au adus în discuție premisele unei colaborări pe două direcții importante : educație (schimburi academice) și cercetare (Revitalizarea zăcămintelor mature de hidrocarburi; Depoluarea zonelor poluate cu produse petroliere și redarea acestora în circuitul exploatărilor industriale). Domnul Ambasador ne-a informat că se află în faza de finalizare un Centru integrat ultra-modern pentru Cercetare și Tehnologie în domeniul hidrocarburilor (KUWEIT INTERNATIONAL PETROLEUM RESERCH CENTER) în care este prevăzut a activa peste 250 de cercetători și specialiști în industria petrolului și gazelor naturale. În acest scop se dorește încheierea de acorduri de cercetare cu parteneri strategici din zona academică, institute de cercetare și companii conexe”, transmite conf.univ.dr. Mirela Dulgheru, purtătorul de cuvânt al UPG Ploiești.


Tipărire