Percheziții la hoți care au dat iama în Ploiești, în ultimele săptămâni

Percheziții la hoți care au dat iama în Ploiești, în ultimele săptămâni

Mai multe persoane bănuite de furt calificat au fost trezite, joi dis-de-dimineață, de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești. Patru percheziții domiciliare au avut loc în municipiul Ploiești, în două cauze penale diferite, la domiciliile a două persoane bănuite de comiterea a trei infracțiuni de furt calificat, prin care s-a creat un prejudiciu total de aproximativ 15.000 de lei. Într-un prim dosar, potrivit IPJ Prahova, au fost efectuate trei percheziții domiciliare, la domiciliile unui tânăr în vârstă de 17 ani, bănuit că, la data de 7 iunie 2022, ar fi sustras un telefon mobil care se afla într-un autoturism, parcat în zona cartierului Bereasca. Pe de altă parte, în cea de-a doua cauză penală, a fost efectuată o percheziție domiciliară, la domiciliul unui bărbat în vârstă de 28 de ani, bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat. Conform anchetatorilor, în noaptea de 18 spre 19 iulie, bărbatul ar fi sustras din cotiera unui autoturism 8.600 de lei și un telefon mobil, iar câteva zile mai târziu, pe 25 iulie, același bărbat ar fi sustras un laptop și mai multe unelte de tâmplărie din anexa gospodărească a unei locuințe din municipiu. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, iar după percheziții suspecții au ajuns la Poliția Ploiești, pentru a fi audiați.