Polițiști și funcționari publici, dați pe mâna procurorilor după ce au uitat să-și treacă în declarațiile de avere câștigurile din jocuri de noroc

Polițiști și funcționari publici, dați pe mâna procurorilor după ce au uitat să-și treacă în declarațiile de avere câștigurile din jocuri de noroc

Agenția Națională de Integritate a constatat indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în cazul a cinci persoane, polițiști și funcționari publici.
Potrivit unui comunicat de presă al ANI, instituția a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către GHEORGHE MIHAI MARIUS, funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a infracțiunii de fals în declarații. Inspectorii de integritate spun că acesta nu a declarat venituri încasate din premii și jocuri de noroc în valoare de 4.446 Lei, venituri din activități independente în valoare totală de 2.192 Lei, bunuri imobile reprezentând un apartament, bunuri mobile reprezentând un autovehicul precum și datorii, reprezentând un credit bancar în valoare de 271.414 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către BERECHET NICOLAE CRISTIAN, funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din premii și jocuri de noroc în valoare de 20.528 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către RODINA FELICIAN, agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în valoare de 14.714 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către CISMARU NICOLAE, fost Funcționar public cu statut special în cadrul Poliției Transporturi Feroviare Curtici, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din profesii libere și comerciale în sumă totală 55.460 Lei, din dividende în sumă totală de 4.246 Lei și din jocuri de noroc în valoare de 106 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către HOPȘA ADRIAN FLORIN, Consilier Județean în cadrul C.J. Neamț, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc și dobânzi în valoare de 108.798 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.


Tipărire