Timp de patru sâmbete, se închide circulația pe o stradă importantă din centrul Ploieștiului, din cauza lucrărilor la rețeaua de gaze

Timp de patru sâmbete, se închide circulația pe o stradă importantă din centrul Ploieștiului, din cauza lucrărilor la rețeaua de gaze

Administrația publică ploieșteană a fost informată de către Distrigaz Sud Rețele că va efectua lucrări de modernizare a sistemului de distribuție a gazelor naturale pe strada Gheorghe Doja, transmit reprezentanții Primăriei Ploiești. Astfel, ca urmare a acestor lucrări, tronsonul străzii Gh. Doja cuprins între intersecția cu strada Văleni și sensul giratoriu Caraiman, va fi închis circulației rutiere în următoarele patru sâmbete, respectiv în zilele de 30 iulie, 6 august, 13 august și 20 august 2022. Din cauza lucrărilor, va fi afectată și circulația mijloacelor de transport în comun. Astfel, sâmbătă, 30 iulie, în intervalul orar 7:00 – 22:00, ca urmare a lucrărilor ce se efectuează pe str. Gheorghe Doja, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Găgeni și Piața Mihai Viteazul, circulația rutieră va fi închisă. Traseele 1, 28 și 30 vor circula, la sensul spre Nord, pe B-dul Republicii, efectuând stația P-ța Mihai Viteazul, după statuia lui Mihai Viteazul. Stația Colinii se desființează. Traseul 302 va circula la sensul spre Mihai Bravu pe B-dul Republicii și va efectua stația P-ța Mihai Viteazul, comună cu cea a traseelor 1 și 30. Stația Colinii se desființează. Circulația traseului 101 nu va fi afectată de aceste lucrări. Față de cele prezentate, intervalul orar de deviere a circulației mai poate suferi modificări, în funcție de indicațiile agenților de poliție rutieră a municipiului Ploiești, care vor fi prezente în zonă.


Tipărire