Magistrații Judecătoriei Ploiești au decis astăzi, 16 iunie, să o oblige la tratament medical de specialitate pe Andreea Violeta V., mama gemenilor morți în vara anului trecut, după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești. Trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, femeia va fi obligată ca, după rămânerea definitivă a deciziei de astăzi a judecătorilor, să facă tratament într-un spital care va fi numit de către Direcția de Sănătate Publică Prahova.
Decizia magistraților ploieșteni: “dispune obligarea provizorie la tratament medical a inculpatei V.A.V., trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 5151/P/2021 din data de 31.03.2022 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,ucidere din culpă”, (...) obligă inculpata să urmeze, în mod regulat, tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. (...) La rămânerea definitivă, prezenta încheiere împreună cu o copie de pe raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 275/09.05.2022, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Prahova, se vor comunica Direcției de Sănătate Publică Prahova, care va comunica, de îndată, bolnavei V.A.V. unitatea sanitară la care urmează să efectueze tratamentul. (...) Pune în vedere unității sanitare la care inculpata va fi repartizată pentru efectuarea tratamentului medical, că este obligată să comunice instanţei: a) dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul; b) dacă persoana obligată la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului după prezentare; c) dacă, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, este necesară internarea medicală; d) dacă, datorită ameliorării, stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, efectuarea tratamentului medical nu se mai impune“. Decizia nu este definitivă, inculpata având drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare.
La data de 31.03.2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus trimiterea în judecată a inculpatei V.A.V. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. “În rechizitoriul întocmit, procurorul a reținut, în esență, că, la data de 11.08.2021, în intervalul orar 1730-2000, pe fondul unei manifestări subiective de dezinteres și cu încălcarea obligaților vizând ocrotirea și îngrijirea propriilor copii, obligații instituire de prevederile art. 493 C. Civ., inculpata V.A.V. a deschis larg fereastra dormitorului apartamentului în care locuia, din municipiul Ploiești, și i-a lăsat nesupravegheați pe minorii gemeni P.B.E și P.M.C, în vârstă de 2 ani și o lună, context în care aceștia s-au urcat pe pervazul exterior al ferestrei, s-au dezechilibrat și au căzut de la etajul numărul zece pe trotuarul asfaltat din fața blocului, impact în urma căruia au suferit grave leziuni traumatice ce au condus la decesul acestora“, menționa Parchetul într-un comunicat de presă emis după trimiterea în judecată.
