Polițiștii din cadrul Poliției orașului Boldești-Scăeni au pus în executare, joi dimineață, patru mandate de percheziție domiciliară, în Boldești-Scăeni, în vederea documentării activității infracționale a cinci persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat. Potrivit IPJ Prahova, pe 28 aprilie, cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani ar fi sustras mai multe elemente metalice dintr-o societate comercială din orașul Boldești Scăeni, pe care ulterior le-ar fi vândut. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 6.500 de lei, o persoană fiind adusă la audieri la sediul Poliției. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și de cel al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab” Ploiești.
