La un an de la incendiul devastator, Instalația de Hidrofinare Petrol Motorină de la Rafinăria Petromidia a fost repusă în funcțiune

La un an de la incendiul devastator, Instalația de Hidrofinare Petrol Motorină de la Rafinăria Petromidia a fost repusă în funcțiune

La aproape un an de la incendiul care a pus pe jar autoritățile, eveniment produs pe 2 iulie 2021, la Rafinăria Petromidia, Rompetrol Rafinare anunță că a finalizat recent lucrările de reparație a instalației de Hidrofinare Petrol Motorină (HPM). “Unitatea de producție a fost reabilitată complet, cu echipamente noi, verificate și autorizate de instituțiile de resort cu atribuții în domeniu”, transmit reprezentanții companiei.
„Prin eforturile considerabile ale colegilor noștri, dar și cu sprijinul specialiștilor din Rominserv și a partenerilor din industrie, rafinăria noastră dispune acum de un flux tehnologic complet, care ne va ajuta să îndeplinim obiectivele operaționale, având ca prioritate siguranța angajaților și fără a neglija componenta pentru protecția mediului înconjurător”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, Directorul General al Rompetrol Rafinare.
Conform sursei citate, toate rezervoarele și coloanele care compun instalația au fost produse în România, respectând specificațiile tehnice de calitate pentru conformarea la cerințele și legislația în vigoare. Instalația HPM reprezintă una dintre principalele capacități de obținere a motorinelor cu specificații de calitate ridicate, iar în urma proceselor operaționale, rezultă și produse secundare, cum ar fi fracția ușoară, folosită în instalația de Hidrofinare Petrol Reactor (HPR), respectiv gaze care sunt trimise în instalația de Desulfurare Gaze și Recuperare Sulf (DGRS).
Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).


Tipărire