Un eveniment rutier produs vineri seară, pe Bulevardul Republicii din Ploiești, a scos la iveală că persoana aflată la volan avea permisul reținut, consumase băuturi alcoolice, dar și, posibil, substanțe interzise. Polițiștii au fost anunțați că în zona Republicii spre comuna Blejoi s-ar fi produs un accident rutier cu pagube materiale, iar, din verificări a reieșit că bărbatul de 30 de ani, aflat la volanul autoturismului implicat în evenimentul rutier, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un alt bărbat. Din cauza comportamentului suspect, bărbatul de 30 de ani a fost testat cu aparatul DrugTest, care, potrivit IPJ Prahova, a indicat rezultat pozitiv la substanțe posibil cu efect psihoactiv. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru prelevare de mostre biologice de sânge și a fost testat și cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0.35 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, s-a mai constatat și faptul că acesta figurează cu permisul cu Restricții-Reținut. În baza probatoriului administrat de polițiști, față de bărbatul de 30 de ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului, în vederea luării unei alte măsuri preventive. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Accident produs, în Ploiești, de un bărbat băut, fără permis și posibil drogat. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore
