De luni, 9 mai, se instituie restricții pentru ridicarea dronelor la granița României cu Ucraina. Zonele vizate: nordul țării și parțial Delta Dunării

De luni, 9 mai, se instituie restricții pentru ridicarea dronelor la granița României cu Ucraina. Zonele vizate: nordul țării și parțial Delta Dunării
Autoritatea Aeronautică Civilă Română a anunțat că începând de luni, 9 mai 2022, în zonele comune de graniță româno-ucraineană se instituie zone temporar restricționate pentru aeronavele fără pilot la bord, respectiv pentru orice tip de dronă. Conform sursei menționate, zonele temporar restricționate au o lățime de 8 km (distanță măsurată în adâncimea teritoriului național, pornind de la granița de stat a României) și o înălțime de 1000 de metri de la nivelul solului. Astfel, în nordul României, dar și în zona Deltei Dunării, vor fi valabile aceste restricții, iar turiștii sau localnicii care dețin asemenea aparate de zbor fără pilot (drone) vor fi obligați să respecte interdicțiile temporare.
Autoritatea Aeronautică Civilă Română: În interiorul acestor zone temporar restricționate, activitățile de zbor în care sunt implicate aeronave fără pilot la bord se vor putea desfășura cu respectarea prevederilor art. 4 și 5 din Regulamentul (UE) nr. 2019/947 și cu notificarea: unităţilor de control al traficului aerian (ATC) în a căror responsabilitate se află zonele de control de aerodrom din Satu Mare, Suceava și Tulcea, notificarea efectuându-se conform procedurii publicate pe pagina de internet a ROMATSA (https://www.romatsa.ro/.../interes.../proceduri-uas-ctr.php); Comandamentului Componentei Aeriene/Ministerul Apărării Naționale, la telefon 021/3150105.
În notificarea sa, Operatorul UAS/Pilotul UAS va furniza următoarele date: codul unic de Operator UAS, data zborului, intervalul orar în care se va desfășura activitatea de zbor, locaţia, înălţimea de zbor şi datele de contact ale Operatorului/Pilotului UAS (telefon, e-mail, etc.).
În cazul în care, în zonele temporar restricționate, activitățile de zbor se vor efectua fără ca Operatorul/Pilotul UAS să notifice una dintre organizațiile mai sus menționate, se va considera că activitatea de zbor nu este autorizată și, în acest caz, se vor aplica prevederile Hotărârii Guvernului (HG) nr. 859/2021. 
Pentru mai multe informații cu privire la acest subiect puteți accesa următoare pagină de internet: https://flightplan.romatsa.ro/init/drones/index.

Tipărire