Halele Centrale din Ploiești se vor deschide în condiții normale pe 26 aprilie

Halele Centrale din Ploiești se vor deschide în condiții normale pe 26 aprilie
Reprezentanții SC Hale și Piețe Ploiești îi asigură pe ploieșteni că marți, 26 aprilie, activitatea în clădirea Halelor Centrale din Ploiești se va desfășura conform programului normal. Potrivit unui comunicat de presă remis de societatea Hale și Piețe Ploiești, în urma incendiului care s-a produs duminică, 24 aprilie, au fost afectate patru standuri, cu o suprafață aproximativă de 70 metri pătrați. “Întrucât cercetările efectuate la fața locului de către organele abilitate s-au finalizat la o oră înaintată și având în vedere imposibilitatea reconectării zonei afectate la alimentarea cu energie electrică, reprezentanții noștri au fost nevoiți să asigure perimetrul suplimentând numărul agenților de pază. În aceasta dimineață, personalul Hale și Piețe S.A.. împreună cu o parte a chiriașilor imobilului și cu ajutorul angajaților Blue Planet, au intervenit în zona afectată și au efectuat igienizarea spațiului, urmând ca activitatea imobilului Halele Centrale să se reia, în condiții normale, începând cu data de 26 aprilie, conform programului de funcționare. Conducerea Hale si Piețe S.A. asigură cetățenii orașului că imobilul Halele Centrale, emblemă a orașului, nu a suferit daune majore, acesta fiind afectat numai de fumul dens ce a fost degajat de materialele plastice (ambalaje) ce au ars. Totodată, se vor lua toate măsurile necesare astfel încât urmele acestui eveniment nefericit sa fie îndepărtate”, precizează Hale și Piețe Ploiești.
 
 

Tipărire